Vibrator nesatisfăcător şi neacceptarea unei găini congelate ca amanet, reclamate la OPC

pui-congelatInspectorii de la Protecţia Consumatorilor s-au confruntat, în perioada minivacanţei de Paşte şi 1 Mai, cu câteva reclamaţii ciudate, printre care achiziţionarea unor vibratoare nesatisfăcătoare sau neacceptarea unei găini congelate ca amanet.

Potrivit unui raport al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, un bărbat din oraşul bihorean Salonta, de pildă, a reclamat că, după ce şi-a cumpărat un telefon mobil dintr-un magazin, când a vrut să plece, a confundat uşa cu geamul şi a intrat pur şi simplu prin sticlă. Patronii magazinului i-au cerut clientului să îi plătească geamul spart, însă acesta a refuzat pe motiv că geamurile erau prea curate, astfel că a făcut plângere la Oficiul Judeţean Pentru Protecţia Consumatorilor.

Un bistriţean a cumpărat un vibrator de ale cărui calităţi nu a fost mulţumit. Omul a făcut o reclamaţie în care a spus că aparatul nu e satisfăcător, fără să fie limpede dacă nefericit de prestaţia vibratorului este el sau partenera sa de viaţă.

pui-congelat

pui-congelat

Inspectorii de la Protec?ia Consumatorilor s-au confruntat, în perioada minivacan?ei de Pa?te ?i 1 Mai, cu câteva reclama?ii ciudate, printre care achizi?ionarea unor vibratoare nesatisf?c?toare sau neacceptarea unei g?ini congelate ca amanet.

Potrivit unui raport al Autorit??ii Na?ionale pentru Protec?ia Consumatorilor, un b?rbat din ora?ul bihorean Salonta, de pild?, a reclamat c?, dup? ce ?i-a cump?rat un telefon mobil dintr-un magazin, când a vrut s? plece, a confundat u?a cu geamul ?i a intrat pur ?i simplu prin sticl?. Patronii magazinului i-au cerut clientului s? îi pl?teasc? geamul spart, îns? acesta a refuzat pe motiv c? geamurile erau prea curate, astfel c? a f?cut plângere la Oficiul Jude?ean Pentru Protec?ia Consumatorilor.

Un bistri?ean a cump?rat un vibrator de ale c?rui calit??i nu a fost mul?umit. Omul a f?cut o reclama?ie în care a spus c? aparatul nu e satisf?c?tor, f?r? s? fie limpede dac? nefericit de presta?ia vibratorului este el sau partenera sa de via??.

 

„Mai mul?i consumatori afla?i la cump?r?turi în Pia?a Cetate din Oradea au reclamat c? exist? la comercializare un tip de spanac pe care l-au numit «gonflabil», deoarece are frunzele foarte mari. Au cerut interven?ia inspectorilor OPC, pentru c? sigur este vorba despre o alt? plant?”, precizeaz? documentul OPC.

La Sibiu, o femeie s-a plâns c? vecina ei îi d? de b?ut so?ului, dup? care acesta se întoarce acas? ?i o bate. Un b?rbat a sesizat Protec?ia Consumatorilor c? ?i-a cump?rat gel de poten?? care nu func?ioneaz?, iar o sibianc? a reclamat c? nu îi place cum i-a ie?it poza în buletin.

La Ia?i, un b?rbat a fost deranjat c?, în mod constant, prin fa?a casei lui trece o turm? de oi ?i capre ?i le-a solicitat inspectorilor OPC s? se deplaseze la fa?a locului ?i s? spele turma cu ?ampon! Tot în Ia?i, o persoan? a vrut s? amaneteze o g?in? congelat?. Persoana respectiv? a sesizat OPC pentru faptul c? reprezentan?ii firmei nu i-au primit g?ina.

Un arge?ean a reclamat la OPC c? s-a îmb?tat de la o sticl? de bere.

(Visited 50 times, 1 visits today)

TG Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.