Unghii frumoase


manichiuraSe spune ca poti cunoaste un om dintr-o simpla privire daca ne uitam la mainile acestuia. De asemenea, multa vreme mainile catifelate, frumoase si ingrijite au constituit o “carte de vizita” pentru femeile rafinate si elegante, pentru adevaratele doamne din inalta societate (si nu numai). Astazi, intr-un univers aflat sub semnul miscarii rapide, sub amprenta tendintei acute de permanenta schimbare, am inceput sa mai uitam din aspectele pe care odata le-am fi considerat importante si sa facem compromisuri care se rasfrang asupra propriului nostru corp. Din pacate, de cele mai multe ori, sacrificiile nu merita efortul. Atunci, pentru ca unghiile au fost si ar trebui sa mai fie inca marci ale feminitatii, ale stilului , merita sa le acordam ceva mai multa atentie si sa uitam de compromisuri in ceea ce le priveste.

Astfel, daca apar primele semne ale deteriorarii unghiilor pasul initial este acela de a reanaliza obiceiurile alimentare proprii.

manichiura

Unghiile casante sunt deci un semn clar al lipsei siliciului si/ sau calciului. Problema ar putea fi rezolvata foarte usor imbogatindu-ne meniul zilnic cu lactate, mere, cereale (sau mai bine, musli), nuci si alune. O reteta “din batrani” si care si-a demonstrat de nenumarate ori eficienta in timp este formata din cojile stranse de la 10-12 oua si sucul de la 3 lamai. Amestecul se lasa la macerat o saptamana iar in final se adauga apa si miere si se consuma o lingura pe zi. Efectele v-ar putea surprinde!

Nici uleiul de masline nu trebuie uitat iar utilizarea lui este cat se poate de simpla: se incalzeste usor, se storc cateva picaturi de lamaie si se lasa unghiile la inmuiat in acest amestec pana cand uleiul se raceste complet. Nu numai ca proprietatile solutiei vor avea rezultate excelente asupra sanatatii unghiilor dar si manichiura va fi mult mai simplu de efectuat. Si, daca la micul dejun renuntati la cafea in favoarea unui pahar generos de suc de mandarine imbunatatirile nu vor intarzia sa apara.

Si, pentru ca tot veni vorba de manichiura si aceasta trebuie adaptata in functie de proprietatile unghiilor noastre pentru ca altfel putem sa ne confruntam cu surprize deloc placute fara a le sti cauza.
Asadar, daca aveti unghiile fragile e de preferat sa folositi pila de unghii in detrimentul forfecutei insa, cu conditia ca pila sa fie de carton si nu de metal pentru ca din nou poate se sporeasca gradul de risc privitor la exfolierea unghiilor. Piliti-le intr-un singur sens iar inainte de a incepe intregul proces de infrumusetare lasati-le sa se inmoaie putin intr-un bol cu suc de lamaie. Cand vine vorba de cuticule solutia ideala este sa nu le taiati ci doar sa le impingeti cu atentie cu ajutorul unui betigas de lemn catre baza. In caz contrar, cuticulele se intaresc si cresc mai rapid si mai vizibil dandu-va inutile “batai de cap”.

Mai apoi, inainte de aplicarea ojei este indicata indepartarea celulelor moarte si lustruirea unghiilor cu o pila speciala, procedura ce va scadea posibilitatea ingalbenirii lor. In plus, inaintea aplicarii culorii pe unghii acestea trebuie protejate cu ajutorul unui strat cu un continut bogat de vitamine si substante speciale pentru fermitate si rezistenta. In ceea ce priveste lacul de unghii acesta nu trebuie aplicat in mai mult de doua straturi pentru ca se elimina orice incercare a unghiilor de a mai “respira”. Oricum, mai multe straturi inseamna adesea si o curatare mai rapida a unghiilor (oja se va desprinde in fasii). Daca te-ai hotarat sa aplici oja cu putin timp inainte de a iesi in oras iar aceasta pare a se usca destul de greu un truc simplu si adesea eficient este sa introduceti mainile in apa rece grabind astfel intarirea lacului de unghii. In final, daca ajungeti in faza curatarii produselor pentru unghii indicat ar fi sa evitati pe cat posibil orice solutie care contine acetona fiindca aceasta din urma usuca, deshidrateaza si poate afecta sanatatea unghiilor pe termen lung.

De asemenea este indicat sa evitati folosirea regulata a unghiilor false fiindca acestea slabesc rezistenta unghiilor naturale degradandu-le. Din cand in cand lasati-le cate o saptamana “libere”, fara oja aplicand doar creme hidratante sau respectand cateva dintre sfaturile naturale. Mai mult, feriti-va in general de toate actiunile care ar putea sa va traumatizeze unghiile: exfolierea voluntara a ojei, deschiderea cutiilor, scrijelirea diferitelor suprafete si nu in ultimul rand…renuntati definitiv la rosul unghiilor!

 

(Visited 29 times, 1 visits today)

TG Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.