Atunci când pleci în vacanţă cea mai neplăcută parte este cea în care îţi faci bagajul. Deşi nu este vorba să fiţi plecaţi pentru multă vreme totuşi sunt necesare o mulţime de lucruri. La final, te laşi bătută şi începi să scoţi din lucruri. Sau să le îndeşi mai bine în bagaj. Dar nu credem că vrei să ajungi la destinaţie cu haine şifonate.  A-ţi face bagajul pentru vacanţă nu este atât de complicat precum ai crede. Dacă urmezi aceste câteva recomandări din partea noastră atunci în mod clar vei putea să faci faţă cu brio acestei misiuni.

Iată ce trebuie să faci pentru a pleca în vacanţă cu un bagaj perfect făcut

În primul rând fă o listă cu tot ce ai nevoie pentru această vacanţă. Este bine să faci această listă cu o săptămână înainte. Trece pe listă tot ce nu vrei să uiţi acasă ţine-le la îndemână. Dacă îţi aduci aminte pe parcurs atunci notează. Cât despre haine, şţim că ai o colecţie impresionantă şi ai fost la cumpărături şi îţi doreşti să le etalezi. Însă, mai întâi vezi dacă chiar ai nevoie de acele haine. Planifică o garderobă pe zile astfel încât să ai haine pentru fiecare zi.

Ai grijă ca toate să se asorteze începând de la accesorii până la încălţămintea pe care o vei purta. Desigur, este bine să alegi încălţăminte pe care să o porţi la mai multe tipuri de piese vestimentare.

Experţii în vacanţe spun că este mai recomandat să rulezi hainele în loc să le împătureşti. Aşa vei economisi spaţiu iar hainele se vor aşeza mai bine. O altă metodă este să le pui în pungi şi să scoţi aerul din ele.

Ce să excluzi din bagaj pentru ca să îţi fie mai uşor?

La capitolul cosmetice, este bine să nu iei întreg arsenalul în bagajul pentru vacanţă. Şamponul sau demachiantul pot fi luate şi în flacoane mai mici. Fiecare produs cosmetic va fi în cantitate suficientă cât să le foloseşti pe toată durata în care eşti plecată în vacanţă. O altă idee este să renunţi la o bună parte din cosmeticele pe care le duci cu tine în vacanţă şi să le cumperi direct din staţiune. Aici ne referim la pasta de dinţi, crema pentru plajă, şamponul, demachiantul şi altele.

De asemenea, nu trebuie să încarci bagajul pentru vacanţă cu prosoape deoarece multe hoteluri au deja incluse pe lista de facilităţi şi aceste lucruril. Uscătorul de păr şi placa de întins părul, iarăşi nu au ce căuta în bagaj. Nu vor face decât să îngreuneze lucrurile şi să te facă să regreţi că le-ai adus. Măcar acuma în vacanţă lasă-ţi părul liber şi vei vedea că soarele va aduce multe beneficii pentru tine. Plus că vei mai renunţa un pic la părul mereu coafat şi la tendinţa de a avea mereu controlul asupra modului în care arăţi. Vei părea astfel mai relaxată şi partenerul tău va descoperi o latură mai frumoasă a ta. În plus, mai ales dacă este prima voastră vacanţă împreună nu îl vei speria că de acum înainte ori de câte ori plecaţi undeva împreună va trebui să care o tonă de bagaje.

 

(Visited 45 times, 1 visits today)

TG Facebook Comments