Cum îți dai seama că te afli într-o relație toxică?

 

Dacă ai ajuns să cauți pe internet modalități prin care să îți dai seama dacă ești într-o relație toxică atunci în mod clar vrei să iei atitudine și să cauți soluții pentru a te elibera sau cel puțin să îmbunătățești relația ta. În aceste câteva rânduri am întocmit o listă cu trei dintre cele mai clare semne prin care poți să îți dai seama că ești într-o relație toxică.

Nu mai ai încredere în tine

Simți că tot ce faci nu mai creează pentru tine nici un pic de entuziasm, planurile tale sunt contrazise pe motivul că nu reprezintă o idee tocmai bună iar acest lucru te descurajează și îți scade încrederea în tine. Este valabil și invers întrucât sunt cazuri într-o relație toxică în care ție nu îți sunt pe plac anumite acțiuni. În fiecare zi trăiești o dramă sufletească și nimeni nu te ascultă. Iar dacă aceste acțiuni sunt urmate și de umilință atunci este cazul să te gândești în mod serios la relația pe care o aveți.

Portretul relației tale se traduce ca una care scârțâie

Partenerul dintr-o relație toxică nu ține cont de sentimentele tale și încearcă să te facă mereu dependentă de el. Este singurul care ia deciziile și te face să renunți la prietenii tăi pentru că este gelos pe ei sau pentru că nu îi plac. De asemenea, într-o relație toxică îți dictează chiar și cu ce să te îmbraci sau ce să spui când mergeți undeva pentru că nu are încredere că te vei comporta așa cum vrea el. Și mai este un lucru specific într-o relație toxică te face să crezi că fără el tu chiar ești pierdută și te face să ajungi să crezi asta.

Episoadele depresive printre alte simptome dintr-o relație toxică

În primă fază te gândești că poate are dreptate în unele privințe și nu prea ți se pare nimic suspect. Ai senzația că totul este frumos dar este numai de suprafață. Apar frustrări, începi să te simți obosită psihic, încet încet se instalează stresul și simți că nu mai ești tu însăți. Toate acestea sunt semne clare că ești într-o relație toxică.

Ți-e frică să te exteriorizezi

Cauți mereu aprobarea lui în tot ceea ce faci, planurile tale trebuie neapărat să îl includă și pe el pentru că altfel apar discuții. În preajma lui nu te poți exterioriza, nu poți să dai frâu liber firii tale vesele și glumețe pentru că s-ar putea să interpreteze greșit și multe alte astfel de lucruri care doar te vor face să te inchizi în carapacea ta.

Dacă nici în concediu nu simți că prezența lui te eliberează de tot stresul ci din contră te face să te simți sub presiune constantă, atunci este clar că a venit timpul să iei o decizie cu privire la această relație toxică.

Într-o relație normală trebuie să simți că îți dorești să petreci timpul cu el și totul să fie exact așa cum te aștepți. Mai ales dacă începe să îți surâdă ideea că timpul petrecut fără el este perfect atunci este mai mult decât clar că te afli într-o relație toxică.

(Visited 122 times, 1 visits today)

TG Facebook Comments