Persoanele de vârstă medie celibatare prezintă riscuri mai mari de demenţă

loversPersoanele de vârstă medie care trăiesc singure prezintă riscuri mai mari de a dezvolta demenţă, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii suedezi, prezentat la o conferinţă care a avut loc în Statele Unite, informează bbc.co.uk.

Studiul, realizat de cercetătorii de la Institutul Karolinska din Stockholm, a scos la iveală faptul că persoanele căsătorite sau cele care trăiesc în concubinaj prezintă cu 50% mai puţine riscuri de a dezvolta demenţă.

Potrivit sursei citate, specialiştii sunt de părere că interacţiunile sociale din cadrul cuplurilor pot juca un rol important în prevenirea acestei boli.

Reprezentanţii Alzheimer’s Research Trust, din Marea Britanie, au declarat că rezultatele studiului sunt îngrijorătoare, având în vedere rata divorţurilor din Regatul Unit.

Barbatul fara iubita si motivele sale

Studiul a mai scos la iveală că persoanele divorţate care nu s-au mai implicat într-o relaţie prezintă riscuri de trei ori mai mari de a dezvolta demenţă, în timp ce persoanele care au rămas văduve de tinere şi au preferat celibatul prezintă de şase ori mai multe probabilităţi de a suferi de această boală.

Studiul a fost realizat pe 1.449 de persoane de vârstă mijlocie, care au oferit informaţii despre stadiul în care se aflau relaţiile lor. 21 de ani mai târziu, aceştia au fost supuşi unor teste pentru ca specialiştii să poată stabili dacă sufereau de demenţă.

În total, 139 dintre participanţii la studiu prezentau anumite deteriorări la nivel cognitiv, iar 48 dintre aceştia sufereau de maladia Alzheimer.

După ce specialiştii au luat în calcul factorii care ar fi putut contribui la dezvoltarea bolii, aceştia au descoperit că persoanele implicate într-o relaţie sunt mai puţin predispuse demenţei.

„Implicarea într-o relaţie de cuplu este, în mod normal, una dintre cele mai intense forme de socializare şi stimulare intelectuală. Studiul punctează efectele benefice ale vieţii de cuplu„, a declarat coordonatorul studiului, doctorul Krister Hakansson.

Rebecca Wood, de la Alzheimer’s Research Trust, a declarat că sunt necesare mai multe studii care să confirme rezultatele obţinute până în prezent.

„Rezultatele sunt îngrijorătoare pentru Marea Britanie – o societate cu o rată mare a proceselor de divorţ, căsnicii puţine şi o populaţie ce îmbătrâneşte. Este primul studiu de acest fel care analizează legătura dintre viaţa sentimentală şi demenţa şi se adaugă studiilor anterioare care au scos la iveală că interacţiunea socială reduce riscurile apariţiei demenţei”, a explicat Wood.

„Persoanele singure nu ar trebui să se îngrijoreze – există multe alte modalităţi de diminuare a riscului de a dezvolta demenţă care nu implică subiectul acesta. Cea mai eficientă metodă adoptarea dietei mediteraneene, efectuarea de exerciţii fizice în mod regulat şi renunţarea la fumat”, a declarat Susanne Sorenson, de la Alzheimer’s Society.

(Visited 40 times, 1 visits today)

TG Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.