O enzimă care elimină alcoolul din organism ajută la refacerea inimii după un atac de cord

atac-cordO enzimă care ajută la eliminarea alcoolului din organism acţionează şi în ceea ce priveşte limitarea daunelor suferite de ţesuturile cardiace în urma unui atac de cord, este rezultatul unui studiu dat publicităţii joi.

Studiul, care a fost realizat pe şoareci de laborator, a descoperit şi o moleculă care consolidează şi amplifică efectele enzimei. Descoperirile ar putea deschide calea către elaborarea de noi tratamente pentru a proteja muşchii cardiaci ai persoanelor care resimt durere în zona pieptului – care semnalează de multe ori iminenţa unui atac de cord – sau din zonele coronariene în momentul în care inima nu este suficient irigată de sânge, menţionează studiul, publicat în revista Science.

„Am descoperit o cale total nouă de limitare a daunelor cauzate de radicalii liberi, cum ar fi cei care se eliberează în momentul unei crize cardiace„, a explicat Daria Mochly-Rosen, profesor de chimie şi biologie la Facultatea de Medicină a Universităţii Stanford şi principal autor al cercetării.

atac-cord

atac-cord

O enzim? care ajut? la eliminarea alcoolului din organism ac?ioneaz? ?i în ceea ce prive?te limitarea daunelor suferite de ?esuturile cardiace în urma unui atac de cord, este rezultatul unui studiu dat publicit??ii joi.

Studiul, care a fost realizat pe ?oareci de laborator, a descoperit ?i o molecul? care consolideaz? ?i amplific? efectele enzimei. Descoperirile ar putea deschide calea c?tre elaborarea de noi tratamente pentru a proteja mu?chii cardiaci ai persoanelor care resimt durere în zona pieptului – care semnaleaz? de multe ori iminen?a unui atac de cord – sau din zonele coronariene în momentul în care inima nu este suficient irigat? de sânge, men?ioneaz? studiul, publicat în revista Science.

„Am descoperit o cale total nou? de limitare a daunelor cauzate de radicalii liberi, cum ar fi cei care se elibereaz? în momentul unei crize cardiace„, a explicat Daria Mochly-Rosen, profesor de chimie ?i biologie la Facultatea de Medicin? a Universit??ii Stanford ?i principal autor al cercet?rii.

Înainte de acest studiu, medicina cuno?tea faptul c? inima poate fi condi?ionat? s? reziste la daune la nivel de ?esut rezultate în urma unor atacuri cardiace. Descoperirea enzimei a explicat ?i motivul pentru care persoanele care consum? moderat alcool sufer? de mai pu?ine deterior?ri la nivel cardiac în timpul unui infarct decât persoanele care nu beau. Pentru a în?elege fenomenul, cercet?torii au testat efectele alcoolului pe ?oareci de laborator programa?i s? aib? crize cardiace ?i au determinat c? enzima respectiv? este activ? în momentul infarctului. Ei au f?cut acelea?i teste ?i pe ?oareci care nu au fost trata?i cu alcool.

Autorii studiului au constatat c?, la animalele c?rora li s-a administrat alcool, organismul a produs o enzim? numit? ALDH2, al c?rei nivel a crescut cu 20% ?i a determinat o reducere de 27% a daunelor cauzate la nivelul mu?chilor cardiaci. „De?i aceast? enzim? a fost descoperit? de mult timp, ?tiam numai c? neutralizeaz? moleculele aldehide,emanate de etanolul din b?uturile alcoolice”, a declarat Daria Mochly-Rosen.

Aldehidele se formeaz? îns? în cadrul organismului ?i atunci când radicalii liberi sunt expu?i la molecule de gr?sime. O acumulare de aldehide în interiorul celulelor afecteaz? mecanismele celulare ?i ADN-ul, un proces observat în numeroase maladii, cum ar fi afec?iunile cardiovasculare, maladia Parkinson ?i îmb?trânirea pielii în momentul expunerii la soare.

Cercet?torii au descoperit ?i c? o molecul? pu?in cunoscut?, numit? Alda-1, impulsioneaz? ac?iunea enzimei men?ionate.

Talia redus? a moleculei Alda-1 ar putea permite adaptarea cu u?urin?? a acesteia la fabricarea de medicamente, a spus Mochly-Rosen, care consider? c? exist? un num?r mai mare de aplica?ii pentru informa?iile aflate în cadrul studiului ?i ?i-a exprimat speran?a c? activit??ile de cercetare realizate vor suscita interesul laboratoarelor farmaceutice.

(Visited 71 times, 1 visits today)

TG Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.