Malin Akerman: „Muncesc mult pentru a fi în formă”

malin-akerman-profile

    Cu cinci filme ce urmează să fie lansate, printre care cel de luna aceasta „Rock of Ages”, în care apare alături de Tom Cruise, şi un serial nou pe postul ABC care va debuta la toamnă, Malin Akerman este una dintre cele mai solicitate actriţe de la Hollywood.

      Dar chiar şi ea a trebuit să-şi schimbe puţin regimul alimentar şi rutina de fitnes înainte de a apărea în costum de baie pe coperta revistei „Shape”.

      Privind-o nu ai crede că a avut vreodată probleme cu silueta. Vedeta în vârstă de 34 de ani a lucrat ca model de când era copil, iar anul trecut revista „FHM” a clasat-o printre cele mai sexy femei din lume. Cu toate acestea, blonda născută în Suedia a fost puţin stresată de ideea că trebuia să apară în bikini. „Nu există femeie care să nu aibă vreo nemulţumire legată de trupul ei, deci şi eu am nişte mici probleme.”

malin-akerman-profile

malin-akerman-profile

    Cu cinci filme ce urmeaz? s? fie lansate, printre care cel de luna aceasta „Rock of Ages”, în care apare al?turi de Tom Cruise, ?i un serial nou pe postul ABC care va debuta la toamn?, Malin Akerman este una dintre cele mai solicitate actri?e de la Hollywood.

      Dar chiar ?i ea a trebuit s?-?i schimbe pu?in regimul alimentar ?i rutina de fitnes înainte de a ap?rea în costum de baie pe coperta revistei „Shape”.

      Privind-o nu ai crede c? a avut vreodat? probleme cu silueta. Vedeta în vârst? de 34 de ani a lucrat ca model de când era copil, iar anul trecut revista „FHM” a clasat-o printre cele mai sexy femei din lume. Cu toate acestea, blonda n?scut? în Suedia a fost pu?in stresat? de ideea c? trebuia s? apar? în bikini. „Nu exist? femeie care s? nu aib? vreo nemul?umire legat? de trupul ei, deci ?i eu am ni?te mici probleme.”

     Tocmai întoars? dintr-o c?l?torie în Africa – al?turi de so?ul ei, tobo?arul Roberto Zincone, unde au muncit amândoi pentru organiza?ia caritabil? Opportunity International, Malin a primit vestea c? în câteva s?pt?mâni va avea loc ?edin?a foto pentru coperta „Shape”. „Am ap?sat butonul de bikini-panic?. Când nu muncesc sau nu fac preg?tire pentru un rol, am tendin?a s? m? relaxez când vine vorba de diet? ?i s? reduc ?edin?ele de fitnes. A?a c? nu m-am sim?it suficient de în form? pentru o ?edin?? foto în bikini.”
     Dar Malin ?i-a întocmit un plan de b?taie. În interviul acordat revistei, ea a explicat cum a reu?it s? revin? la o form? perfect? pentru plaj? ?i cum ?i-a îmbun?t??it încrederea în propria persoan?.

Reporter: Ai avut emo?ii pentru ?edin?a în bikini?
Malin: La început da. Dar cred c? totul a ?inut de perioada în care a avut loc. A fost ca ?i cum vara a venit cu dou? luni mai repede. Nu am fost preg?tit? s?-mi dau hainele de pe mine!

R: Ce anume s-a aflat pe lista personal? de revenire în form??
M: M-am n?scut cu gene bune (?i mama ei a fost model). Dar când întrec m?sura, surplusul se vede pe burtic?. ?i mi-am dorit întotdeauna s? am un posterior mai bombat.
R: Dar nu ai recurs la nimic drastic, nu-i a?a?
M: Nu, nici vorb?! Nu am ?inut niciodat? o diet? strict? ?i n-am încercat nici acele dezintoxic?ri nebune?ti. Eu cred c? tot ceea ce fac este s?-?i dea peste cap metabolismul. Cred în alimenta?ia corect? din punct de vedere nutri?ional – ?i nu doar înainte de a merge la plaj?. Mama m-a crescut cu mânc?ruri proaspete, nu procesate, ?i la fel m? alimentez ?i în prezent.
R: Se pare c? respec?i o diet? corect?!
M: Am ?i eu sl?biciunile mele, crede?i-m?. Nu pot tr?i f?r? ciocolat?. De?i nu o consider o sl?biciune deoarece este s?n?toas?. Îmi plac ?i fripturile cu cartofi pai. Încerc s? nu m?nânc mai mult de o dat? pe s?pt?mân?, dar dac? apar „din gre?eal?” în fa?a mea la mas?, nu refuz. Trebuie s?-?i permi?i unele feluri care-?i plac pentru a nu te sim?i mizerabil dup?.

R: Ce fel de schimb?ri în diet? ai f?cut înainte de aceast? ?edin?? foto?
M: Am ad?ugat multe legume în alimenta?ia mea zilnic?. Iar când spun multe m? refer la „tone” de legume – pân? simt c? explodez. Sunt s??ioase ?i au pu?ine calorii. Dac? ar fi s? dau un procentaj, a? zice 85 % legume ?i 15 % proteine – pe?te la gr?tar, de exemplu, fasole verde / linte ?i orez integral sau quinoa. Cu câ?iva ani în urm? am aflat c? am o afec?iune autoimun? care nu-mi permite s? m?nânc gluten, a?a c? dac? am de gând s? m?nânc pâine sau paste trebuie s? aleg varianta f?r? gluten.
R: Dar alcoolul?
M: Îmi place s? beau vin, dar când îl evit am mai mult? energie, exact de ceea ce am nevoie când sunt la regim.

R: Ai fost foarte b?t?ioas? în rolul t?u din „Watchmen”. Cum ai reu?it?
M: Am muncit cu un antrenor personal fost soldat Navy SEAL. Am f?cut antrenamente la sal? ?i a fost de parc? am mers în tab?r? în fiecare zi.
R: Mai mergi ?i acum la sal??
M: Nu, deoarece prefer s? fac exerci?ii în apropierea casei. De obicei îmi încep ziua cu câteva pozi?ii de yoga, dup? care urmeaz? o drume?ie de 45 de minute în parcul din apropierea casei mele. E greu s? m? ?in de acest program din cauza film?rilor. Sunt zile în care am timp doar pentru câteva fand?ri ?i abdomene în livingul meu sau 10 minute de s?rituri. Dar indiferent de situa?ie, încerc s? fac mi?care în fiecare zi.

R: Este evident c? ?i-ai intensificat rutina zilnic? pentru a ar?ta a?a bine. Care e secretul?
M: Am trecut de la cea de între?inere la ceva intensiv. Am început orele de spinning timp de 5 zile pe s?pt?mân?. M-am trezit în fiecare diminea?? la 7:30; dac? m-a?i cunoa?te a?i ?tii c? eu nu fac asta de obicei fiindc? îmi place s? dorm. Acum sunt obsedat?. ?edin?ele ?in 45 de minute dar transpiri mai mult decât la orice alt antrenament. Este ?i foarte amuzant, a?a c? aten?ia îmi este distras? de la faptul c? m? antrenez.

R: Cu siguran?? ai pierdut ?i câteva kilograme.
M: Sincer, nu sunt sigur? dac? am sl?bit pentru c? nu am cântar acas?. Dar ?tiu sigur c? mi-am dezvoltat mu?chii fesieri, ceea ce e un lucru bun, ?i simt c? burtica ce-o aveam s-a topit ca rezultat al efortului depus. Dar pentru mine e mai important cum m? simt în interior.

R: ?i cum te sim?i acum?
M: Grozav. Am mai mult? energie ?i concentrare, precum ?i mai mult? încredere ?n mine. Acum când m? uit în oglind? v?d exact acest lucru reflectându-se.

R: Acest sentiment sigur te ajut? în cabina de prob??
M: Da, m? ajut?! Am înv??at c? indiferent dac? apari în fa?a camerei de luat vederi sau î?i pui costumul de baie prima dat? în acel anotimp, nu e important neap?rat cum ar??i ci cum te prezin?i în fa?a tuturor.

Malin în propriile cuvinte

* Cel mai bun relaxant – o baie cu lumân?ri.
* Mi-am dorit întotdeauna – s? înv?? s? fiu cascadoare.
* Talentul meu ascuns este – pictura.
* Dac? a? fi supererou, puterea mea ar fi invizibilitatea.
* Am fost cea mai mândr? – când m-am c?s?torit cu un b?rbat minunat.
* M? simt instantaneu mai bine când fac mi?care.
* Cel mai bun sfat pe care l-am primit – „Supune-te întotdeauna la provoc?ri”.
* Cea mai mare gre?eal? a mea – am f?cut prea multe pentru a le men?iona.

(Visited 30 times, 1 visits today)

TG Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.