Jane Fonda – de neoprit la 73 de ani
Este dovada vie că vârsta poate fi de foarte multe ori irelevantă. De peste șase decenii, este o actriță activă cu abilitatea uimitoare de a se menține în lumina reflectoarelor fie prin intermediul rolurilor sale, a părerilor politice sau a DVD-urilor de fitness.
Actrița în vârstă de 73 de ani a făcut senzație la Cannes anul acesta, cu ocazia evenimentelor din cadrul Festivalului de Film. Cu toate că era cu câteva decade bune mai în vârstă decât colegele ei de podium, ea a uimit pe toată lumea prin apariția ei în show-ul caritabil ” Fashion for Relief ” organizat de Naomi Campbell.

Fonda a strălucit într-o creație Marchesa din dantelă la finalul prezentării de modă care a avut loc la Forville Market, pe 17 mai. I-a uimit și pe fotografii prezenți pe covorul roșu la premiera filmului ” Sleeping Beauty” , arătând chiar mai bine decât alte actrițe mult mai tinere,în rochia albă semnată Emilio Pucci.
Principala ei cerință când pozează pentru o revistă este să nu-i fie modificată imaginea prin mijloace digitale. ” Fără airbrushing! Arată ciudat. Nu am dorit niciodată să-mi ascund vârsta „, declara ea în revista ” People” anul trecut. Iar pentru numărul din martie al publicației „Good Housekeeping” a procedat la fel, ea dorind astfel să le demonstreze
fanilor că nu este perfectă.
Cultul perfecțiunii
Deși vedetele tinere au impus standarde de frumusețe imposibile, câștigătoarea a două premii Oscar speră că prin apariția ei naturală din acest pictorial lucrurile vor începe să se schimbe la Hollywood. ” Îmi pare rău pentru tinerele actrițe care apar acum. Dacă au o gropiță pe posterior, aceasta va fi prezentată ca prim-plan într-o revistă de scandal. Există acest cult al perfecțiunii. Astfel, toate tinerele care imită celebritățile cred că trebuie să arate perfect, iar acest lucru este atât de distructiv.”
Și ea pare să fi fost atinsă de acest cult al perfecțiunii în trecut. La începutul anilor ’70, pe când era căsătorită cu Roger Vadim, și-a pus implanturi mamare (pe care și le-a scos ulterior). „Timp de mulți ani nu m-am simțit bine în pielea mea, consideram că nu eram feminină. Am ajuns la concluzia că implanturile mă vor face să mă simt cu adevărat femeie. Pentru o perioadă scurtă de timp a funcționat, mi-au dat mai multă în credere în mine, dar soțul meu le ura și am ajuns și eu să le urăsc.”
Apoi, în anii ’80 a făcut o avere considerabilă încurajând femeile să facă fitness prin intermediul unor casete video. În 2006, a declarat că vrea să înainteze în vârstă într-un mod natural, renunțând la gândul de a-și face operații estetice.
Dar anul trecut, în februarie, a recunoscut că s-a supus unor intervenții chirurgicale la gât, bărbie și zona de sub ochi, deși semnase un contract substanțial pentru a promova o cremă anti-ageing. ”Nu m-am gândit că voi mai dori să mă supun unor intervenții, dar am ajuns într-un punct în care mă speriam când mă uitam în oglindă. Mă simțeam atât de bine după o noapte de somn, dar când mă uitam la reflecția mea din oglindă nu vedeam ceea ce simțeam”, a explicat ea în interviul din ”Good House- keeping”.
”Multe dintre exercițiile propuse de mine se fac șezând, deoarece am vrut să încurajez persoanele care nu sunt atât de puternice sau care poate n-au mai făcut exerciții fizice. Indiferent de vârstă, nu e niciodată prea târziu.” Se știe că mișcarea duce la eliberarea endorfinelor în sânge, care îți aduc o senzație de bine. ”Nici eu nu mă trezesc dimineața cu dorința arzătoare să fac mișcare. Dar o fac pentru că știu cât de bine mă voi simți după.” Jane lucrează cu antrenorul Gary O’Connor de șase ori pe săptămână, în ședințe de câte o oră, pentru a-și menține greutatea de 55 kg la în ălțimea ei de 173 cm, aceeași pe care a avut-o și în tinerețe.
E mai important să te simți bine decât doar să arăți bine . Jane declară că știe multe femei care arată foarte bine, dar nu se pot ridica din pat deoarece sunt deprimate. ”Mișcarea este foarte importantă, pentru că atunci când ești activă fizic se schimbă ceva și în mintea ta. Iar asta te face să arăți bine chiar dacă nu ai o conformație corporală de manechin.”
În tinerețe s-a luptat cu bulimia și anorexia. Deși era imaginea perfectă a unei persoane sănătoase, Jane Fonda s-a luptat mai mult de 20 de ani cu anorexia și bulimia.Dar și-a în fruntat demonii și a ales să trăiască. ”Am ales viața. Eu m-am oprit brusc, dar nu recomand nimănui să facă asta.” Totuși, vedeta recunoaște că a trecut o perioadă lungă de timp până să poată sta liniștită la masă. ”Când mă apropiam de masă inima începea să-mi bată puternic, dar nu mâncam nimic. După ce pleca toată lumea mă puneam la masă și mâncam tot.”
La vârsta de 44 de ani a reușit să treacă peste problemele de alimentație trecând la o dietă cu conținut scăzut de grăsimi. ”Mesele mele sunt alcătuite în general din multe legume și fructe de diferite culori – verde închis, galben, roșu, purpuriu, portocaliu. În cerc să le introduc pe toate în mesele mele zilnice.” Murele și afinele sunt în farfuria ei în fiecare zi, la fel și broccoli sau sparanghelul. Regula numărul 1 a lui Jane pentru o alimentație sănătoasă este să nu sărim peste micul dejun.
Nu se aștepta să aibă un iubit la vârsta aceasta
Căsătorită de trei ori, actrița a divorțat de ultimul ei soț, mogulul TV Ted Turner, în 2001 și are o relație fericită cu producătorul muzical Richard Perry (67 de ani) din 2008. S-au în tâlnit cu 36 de ani în urmă, când el organiza o strângere de fonduri pentru politicianul Tom Hayden, soțul ei din acea perioadă. L-a văzut după 10 ani, ocazie cu care au dansat împreună. Dar Jane era căsătorită și în acea perioadă. După câțiva ani, prietena ei Carrie Fisher i-a spus că Richard încearcă să ia legătura cu ea. ”Deși credeam că am terminat-o cu bărbații și acea parte a vieții mele era încheiată, imediat ce i-am văzut numele într-un email m-am gândit că s-ar putea să fie distractiv.” Richard e cel care a convins-o să se mute din nou în Los Angeles,împărțindu-și timpul între casa ei și apartamentul lui Richard, unde acesta i-a dat o cameră pe care a transformat-o în biroul ei personal.
Jane dezminte zvonurile că ar fi logodită și ar urma să se căsătorească din nou. ”Am fost căsătorită de trei ori ,mi-a fost de-ajuns. Jucam într-o piesă pe Broadway cu trei ani în urmă când am fost nevoită să vin în Los Angeles pentru operația la genunchi și m-am ales cu un iubit în timp ce eram în cârje. N-am crezut niciodată că voi mai locui vreodată în L.A. Dar iată-mă aici. Am un iubit care mă iubește foarte mult. Nu m-am așteptat la așa ceva, dar sunt foarte fericită.”