Guns N’Roses, provocată să lanseze un nou album

O companie de băuturi americană a lansat o provocare pentru trupa de hard rock Guns N’Roses, aceea de a lansa, până la sfârşitul lui 2008, un nou album, aşteptat de peste 10 ani, promiţând că în acest caz va oferi câte o băutură „tuturor oamenilor din SUA”.axl-rose

„Dr. Pepper îl încurajează (de acord, îl imploră) pe Axl Rose să-şi lanseze capodopera (…) «Chinese Democracy», în 2008″, scrie compania, cu sediul în Texas, într-o scrisoare deschisă adresată solistului trupei.

„Într-o mişcare de solidarizare fără precedent cu Axl, toată lumea din SUA, cu excepţia foştilor chitarişti (ai trupei, n.r.) Slash şi Buckethead, va primi gratuit o cutie de Dr. Pepper dacă albumul este lansat în 2008”, adaugă compania, care apoi îşi prezintă produsul.

De cealaltă parte, Axl Rose a afirmat, pe site-ul oficial al grupului său, că „este surprins şi fericit pentru că are sprijinul companiei Dr. Pepper”, subliniind că Guns N’Roses şi marca de băuturi nu au semnat niciun contract de promovare.

axl-rose

Cântăreţul nu a precizat, însă, dacă „Chinese Democracy” va fi lansat în 2008. Albumul, a cărui lansare a fost în mod constant amânată de peste zece ani, a fost calificat în 2005 de publicaţia New York Times drept „cel mai scump album care nu a fost niciodată înregistrat”.

Din grupul care a provocat delir mondial în perioada 1987 – 1993 şi a vândut 90 de milioane de albume nu a mai rămas decât Axl Rose, după plecarea chitaristului „Slash” şi a basistului „Duff” McKagan.

Primele cântece ale grupului reflectau modul lor de viaţă extrem, între violenţă, droguri şi prostituate. Energia brută a acestei trupe, care cânta prin cluburile californiene între anii 1985 şi 1986, în faţa unui public din ce în ce mai numeros, a atras atenţia studiourilor de înregistrări. Vor semna contract cu studioul Geffen, producătorul idolilor şi modelelor lor, Aerosmith.

Primul lor album, „Appetite for destruction” (1987), a cărui copertă originală care reprezenta o scenă de viol a fost cenzurată, întâmpină refuzul realizatorilor de emisiuni de radio care sunt de părere că melodiile sunt pline de obscenităţi. În cele din urmă, acest album va fi vândut în 18 milioane de exemplare în Statele Unite.

În următorii şase ani, grupul va umple stadioanele din întreaga lume, iar membrii acestuia vor deveni multimilionari.

În 1991, albumul dublu „Use your illusion” va intra direct pe primul şi, respectiv, al doilea loc în topurile de gen americane. Dar, din cauza tensiunilor interne provocate de personalităţile puternice ale membrilor grupului şi de oboseală, trupa intră într-un con de umbră începând cu anul 1993.

(Visited 32 times, 1 visits today)

TG Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.