Fumatul unui joint are efectul a cinci ţigări asupra plămânilor

fumat-marijuanaConsumul unui singur joint de cannabis are acelaşi efect asupra plămânilor ca şi fumatul a 2,5 până la cinci ţigări o dată, potrivit unui studiu realizat în Noua Zeelandă şi publicat online de revista specializată Thorax.

Richard Beasley (Institutul de cercetări medicale din Noua Zeelandă – Wellington) şi echipa sa au comparat efectele cannabisului cu cele ale tabacului pe un eşantion de 339 de adulţi care au luat parte la un studiu privind sănătatea respiratorie.

Eşantionul de studiu a fost împărţit în patru grupuri: fumători de cannabis, de tutun, de cannabis şi trabuc şi nefumători. Fiecare participant a fost supus unor examene privind starea plămânilor şi unor teste respiratorii.

Studiul a arătat că fumătorii de cannabis au o respiraţie şuierătoare, tuşesc, suferă de senzaţie de apăsare asupra toracelui şi elimină reziduuri atunci când tuşesc.

fumat-marijuana

fumat-marijuana

Consumul unui singur joint de cannabis are acela?i efect asupra pl?mânilor ca ?i fumatul a 2,5 pân? la cinci ?ig?ri o dat?, potrivit unui studiu realizat în Noua Zeeland? ?i publicat online de revista specializat? Thorax.

Richard Beasley (Institutul de cercet?ri medicale din Noua Zeeland? – Wellington) ?i echipa sa au comparat efectele cannabisului cu cele ale tabacului pe un e?antion de 339 de adul?i care au luat parte la un studiu privind s?n?tatea respiratorie.

E?antionul de studiu a fost împ?r?it în patru grupuri: fum?tori de cannabis, de tutun, de cannabis ?i trabuc ?i nefum?tori. Fiecare participant a fost supus unor examene privind starea pl?mânilor ?i unor teste respiratorii.

Studiul a ar?tat c? fum?torii de cannabis au o respira?ie ?uier?toare, tu?esc, sufer? de senza?ie de ap?sare asupra toracelui ?i elimin? reziduuri atunci când tu?esc.

Potrivit cercet?torilor, consumul de cannabis este asociat cu o degradare a func?ion?rii pl?mânilor, cu obstruc?ie respiratorie, ceea ce solicit? mai mult pl?mânii. Ei au eviden?iat ?i faptul c? daunele sunt mai mari cu cât consumul de cannabis este mai mare.

Pe de alt? parte, emfizemul, maladie a pl?mânilor susceptibil? s? evolueze spre o ineficien?? respiratorie cronic?, a fost identificat în toate cazurile fum?torilor.

Cercet?torii au explicat c? efectele cannabisului asupra pl?mânilor sunt legate de modul în care acesta este fumat. În plus, fum?torii de cannabis au tendin?a de a inhala mai profund fumul ?i de a-l re?ine mai mult timp.

(Visited 34 times, 1 visits today)

TG Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.