Femeile sunt manageri mai buni decât bărbaţii

managerFemeile sunt lideri mai buni în afaceri decât bărbaţii, surclasându-i pe aceştia în majoritatea ariilor de activitate cu excepţia a două domenii – controlul operaţiunilor de management şi recompensarea financiară – potrivit rezultatelor unui sondaj realizat în Australia .

Studiul, la care au participat 1.800 de persoane cu funcţii de conducere, a scos la iveală faptul că femeile surclasează bărbaţii în ceea ce priveşte asumarea riscurilor, gândirea strategică, calităţile de lider şi inovaţia şi sunt pe picior de egalitate cu bărbaţii în ceea ce priveşte stabilitatea emoţională.

Bărbaţii surclasează femeile în ceea ce priveşte controlul operaţiunilor de management şi axarea pe recompensele financiare.

manager

 

Sondajul, realizat pentru Steps Leadership Program de firma de consultanţă Peter Berry Consultancy, a mai scos la iveală faptul că femeile prezintă mai multe probabilităţi de a risca atunci când este vorba de ideile lor.

„Femeile sunt ambiţioase, curajoase, răuvoitoare, pline de imaginaţie. Au mai multă încredere în sine, au viziune şi o prezenţă mai puternică”, a spus Gillian O’Mara, coordonator al Steps Leadership Program.

Sondajul a mai indicat şi că bărbaţii sunt mai concentraţi asupra sarcinilor şi asupra ideii că acestea trebuie îndeplinite bine, dar că ei nu se ocupă prea mult de gestionarea relaţiilor. Potrivit sondajului, bărbaţii sunt motivaţi de venituri, buget şi profit, atât acasă, cât şi la slujbă.

Rezultatele sondajului, bazat pe un test de personalitate utilizat la nivel internaţional de departamentele de resurse umane, numit Hogan Assessment System (Sistemul de evaluare Hogan), va fi prezentat la un seminar care va avea loc la Sydney, pe 14 mai.

(Visited 29 times, 1 visits today)

TG Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.