Dieta

dieta, diete de slabit, diete, cure de salbire, slabeste sanatos

Abdomenul plat nu înseamnă înfometare

  Nu întotdeauna un abdomen plat înseamnă o cură de slăbire susţinută sau înfometare. Multe persoane care mănâncă normal, adică au trei mese principale pe zi şi două gustări, se laudă cu un abdomen de invidiat.

  Acestea se pot bucura de o digestie cum scrie la carte.

Cum contribuie fibrele la dietă?

  De mare ajutor în cazul unei cure de slăbire este consumul de fibre, susţin nutriţioniştii. Acestea ajută enorm de mult întreg procesul digestiv, astfel că după o dietă bazată pe fibre urmată chiar şi vreme de o săptămână ne simţim nu doar mai bine, ci şi mai pline de energie şi mai slabe.
  Cu fibre se poate slăbi rapid, dar este adevărat şi faptul că după dietă nu trebuie să ne culcăm pe-o ureche şi să mâncăm tot ceea ce vine la rând.

Nutriţioniştii recomandă preparatele la grătar

  Nu o dată sau de două ori aţi auzit că alimentele preparate la grătar sunt indicate mai ales în curele de slăbire.

  Această metodă de a găti diverse alimente, de la carne la legume, este indicată tocmai deoarece nu avem nevoie de alte produse la preparare, cum ar fi uleiul sau untura.
  Nutriţioniştii chiar recomandă consumul alimentelor pregătite la grătar mai ales de către persoanele care au probleme cu greutatea corporală.

Cura de slăbire nu înseamnă regim de detoxifiere

  Ne apropiem încetul cu încetul de un nou anotimp, mult aşteptata primăvară. E o ocazie numai bună să ajutăm organismul să scape de toxinele care de multe ori fără să ştim ne-au invadat corpul.
  Aceste toxine pe care le eliminăm cel mai uşor printr-o cură de detoxifiere le avem din alimentele pe care le-am consumat, dar şi din factori precum poluare ori stres.

O viaţă roz mâncând ce ne place

  În această perioadă unii dintre noi ne-am putea simţi lipsiţi de vlagă, alţii chiar sunt afectaţi de vremea de afară, devin mai trişti şi mai depresivi.
  Cert este că viaţa poate să fie şi roz… mâncând. Da, da, aţi citit corect.
  Sunt o mulţime de alimente care ne dau o stare de bine. Printre acestea pe primul loc se află ciocolata. Dacă nu vrem mai apoi să avem probleme de greutate, e bine să o consumăm totuşi cu măsură.

Ce fac de fapt pastilele de slăbit?

  În momentul în care ne îngrăşăm chiar şi un kilogram sau două, e imposibil să nu ne dăm seama.
  Asta se întâmplă mai ales în sezonul rece, când suntem tentaţi să mâncăm mai mult. De ce ne îngrăşăm totuşi aşa de mult şi repede?

Dieta disociată şi pierderea rapidă a kilogramelor în plus

  În ultimii ani, tot mai multe femei încearcă să aibă o talie de viespe, o greutate ideală, un corp frumos indiferent de vârstă. Foarte multe dintre reprezentantele sexului frumos apelează la cunoscutele diete disociate, în diverse forme sau perioade.
  Dietele disociate se spune că ajută corpul să slăbească destul de mult şi într-un timp relativ scurt, iar în funcţie de voinţa fiecăreia dintre noi, efectul de yo-yo îşi face sau nu simţită prezenţa la finalizarea regimului.

Cuişoarele şi antioxidanţii naturali

  Cuişoarele au efecte minunate şi benefice pentru sănătatea noastră, iar specialiştii sunt de părere că ele ar putea înlocui cu mare succes antioxidanţii sintetici ce sunt utilizaţi pentru ca alimentele procesate să reziste.
  Un studiu recent scoate în evidenţă faptul că aceste minuni ale naturii, cuişoarele, conţin cei mai puternici antioxidanţi naturali. Gustul iute amărui al cuişoarelor contribuie la potolirea senzaţiei de sete.

Soia şi acţiunile sale majore

  Numeroşi oameni asociază consumul de soia cu fel şi fel de diete de slăbit sau chiar cu vegetarianismul. Alimentul – minune a fost însă descoperit în urmă cu mai bine de cinci mii de ani şi în timp cercetate acţiunile majore pe care acesta le are asupra sănătăţii.
  Consumând soia, se pare că reuşim să ajutăm corpul să scadă nivelul colesterolului, îl sprijinim în lupta împotriva osteoporozei sau în prevenirea apariţiei cancerului.

Atac asupra grăsimii de pe abdomen

  Am vorbit în rândurile de mai sus de sănătate şi continuăm să ne îndreptăm atenţia tot asupra acestui capitol, ţintind de data aceasta la miere şi scorţişoară.
  Atât mierea, cât şi scorţişoara, sunt recunoscute datorită beneficiilor pe care le aduc sănătăţii tocmai prin valorile nutriţionale pe care le au. Unii specialişti consideră că o dietă bazată pe miere cu scorţişoară este indicată în cazul în care dorim să scăpăm de kilogramele în plus.

Alimentaţie sănătoasă pentru un păr frumos

  Probabil aţi mai auzit la un moment dat că pentru a avea un păr sănătos trebuie să vă revizuiţi lista cu produsele alimentare pe care le consumaţi zi de zi. Rezistenţa firului de păr scade din cauza curelor de slăbire drastice sau a celor repetate, din cauza înfometării.
  Practic atunci când vrem să slăbim trebuie în primul rând să ne gândim că dieta nu are voie să ne afecteze celelalte organe, nu trebuie să ne pună în pericol sănătatea.

Fructele exotice, parfumul dietei de sezon

  Mai sunt câteva luni bune de aşteptat până să ne putem bucura de fructele şi legumele din grâdina noastră, adică de cele proaspete, nu de compoturile pe care le-am pus în toamnă. Asta nu înseamnă că nu putem profita de bunătăţile parfumate care vin de peste hotare.
  Avem nevoie de energie şi nu vrem să ne îngrăşâm în lunile reci care au mai rămas până la venirea căldurii, aşa că trebuie sâ optăm pentru fructele exotice. Ce ne-ar putea convinge că sunt bune?

Carnea de curcan – sănătate în farfurie

  Când vine vorba de alimente pline de beneficii pentru sănătate nu putem să nu ne oprim atenţia asupra cărnii de curcan. Carnea de curcan este fără doar şi poate o excelentă sursă de proteine.
  În diete, curcanul e făcător de minuni, fiindcă tocmai pentru faptul că e plin de proteine ne oferă o stare de saţietate pe termen mai lung decât pot carbohidraţii sau grăsimile să o facă. Datele arată că în jur de 200 de grame de carne de curcan au 60 de grame de proteine. Practic ne acoperă necesarul zilnic.

Colesterol la valori normale

  De colesterolul mărit fuge toată lumea care ştie că face multe probleme de sănătate. Boli precum accidente vasculare cerebrale, hipertensiune ori infarcturi nu sunt de neglijat.
  Totuşi, avem la îndemână câteva sfaturi alimentare care să ne ajute pentru a „lupta” împotriva colesterolului mărit. Trebuie să adoptăm un regim alimentar din care să excludem carnea roşie, mezelurile, maioneza ori untul.

Rolul proteinelor în cura de îngrăşare

  La polul opus doamnelor şi domnişoarelor care vor cu orice preţ să slăbească sunt acelea mai norocoase, reprezentantele sexului frumos care vor să mai ia câteva kilograme în plus pentru a arăta bine.
  Pentru a ne îngrăşa, nutriţioniştii ne sfătuiesc să mâncăm totuşi cu cap, adică soluţia nu este aceea de a consuma alimente bogate în grăsimi în cantităţi mari, ci să alegem alimente bogate în proteine.

  Produsele alimentare care au un conţinut ridicat de proteine au rolul de a ne mări masa musculară. Nici persoanele slabe de fel nu vor să se umple de grăsimi.

Scapă de stres… mâncând!

  O dietă sănătoasă ne este de mare ajutor atunci când depresia începe să îşi facă simţită prezenţa.
  Cel puţin aşa susţin specialiştii care chiar punctează calitatea anumitor alimente tocmai pentru îndepărtarea stresului.

Dieta de slăbire pe termen lung

  Una dintre cele mai nocive modalităţi de a scăpa de kilogramele în plus este cura de slăbire fulger. Adică acea cură prin care slăbim foarte multe kilograme într-un timp foarte scurt.
  Efectul nedorit este că imediat ce am încheiat dieta ne îngrăşăm la loc. Nimeni nu îşi doreşte să aibă parte de efectul yo-yo.

Acrişoara lămâie pentru detoxifiere

  Lămâia, o ştim prea bine, poate juca un rol important în cazul unei cure de slăbire. Fructul acrişor face minuni şi la detoxifierea organismului.
  Cum se întâmplă asta? E un procedeu simplu: mineralele, vitaminele şi elementele active din lămâi au puterea să cureţe intestinele.

Semne că ar trebui să consumăm mai mult fier

  Vârsta pe care o avem, talia, sănătatea spun multe despre nevoia de fier a corpului nostru. Cercetările arată că o persoană adultă trebuie să consume zilnic în jur de 4,5 grame de fier.
  Simptomele lipsei de fier sunt evidente şi nu pot fi trecute vederea pentru că avem de-a face cu oboseala, ritmul anormal al bătăilor inimii, răcelile şi infecţiile care se ţin parcă lanţ.

De ce consumăm mai multă mâncare iarna?

  Festinurile s-au încheiat de ceva vreme şi s-ar putea ca nici în momentul de faţă să nu te simţi bine în pielea ta, mai ales dacă mâncărurile grele au lăsat urme pe trup.
  Este posibil să te simţi încă mai plinuţă decât înainte de sărbătorile iernii, mai ales că în aceste zile tendinţ a de a consuma mai multe alimente este mare.

Alimente esenţiale pentru fiecare vegetarian

  Probabil aveţi printre dumneavoastră prieteni care au ales în timp să devină vegetarieni.
  Pentru a-i cunoaşte mai bine, trebuie să ştiţi ce tipuri de vegetarieni există. Unele persoane exclud consumarea oricărui produs animal şi se numesc vegani, altele acceptă laptele şi ouăle şi se numesc „lactoovo- vegetariene”.

Broccoli e un aliat în cura de slăbire

  Un aliment verde care e din ce în ce mai consumat este broccoli.
  Are proprietăţi miraculoase în domeniul terapeuticii, susţin specialiştii. Ce conţine broccoli şi de ce e bine să consumăm această „rudenie” a conopidei şi a verzei?

Vârsta şi comportamentul alimentar

  Foarte multe persoane se îngraşă din cauză că odată cu trecerea anilor nu ţin cont de ceea ce mănâncă şi greşesc la acest capitol.
  O alimentaţie este echilibrată din toate punctele de vedere în momentul în care punem în balanţă inclusiv vârsta pe care o avem.

Nu lăsa pericolele din exterior să îţi atace organismul!

 Un organism puternic şi rezistent la pericolele din mediul exterior înseamnă neapărat un corp bine hrănit şi îngrijit ca la carte.
  Adoptând o alimentaţie echilibrată putem să ne ferim de problemele de sănătate şi să ne bucurăm de energie pe parcursul întregii zile, mai ales acum când ne simţim zi de zi tot mai obosiţi.

Lupta cu insomnia: alimente ce ne ajută să ieşim învingători

  Chiar dacă pare interesant, între alimentele pe care le consumăm şi starea pe care o avem indiferent că e zi sau e noapte există o mare legătură.

 

  În cele ce urmează vă propunem să vedeţi ce alimente îl pot ajuta pe acela care suferă de insomnie.
  Un somn adecvat nu are fiecare dintre noi, însă există alimente care ne ajută corpul să producă o cantitate destul de mate de serotonină sau de melatonină pentru a ne bucura de somnic.

Dezechilibrul şi obiceiurile nesănătoase

  Sunt o mulţime de obiceiuri dăunătoare sănătăţii noastre pe care ar trebui să le uităm pentru a putea trăi frumos şi fără bătăi de cap.

 

  Greşelile din alimentaţia de zi cu zi afectează starea de sănătate, provoaca stres şi atrag kilograme în plus.
  Specialiştii sunt de părere că în primul rând ar trebui să facem mişcare zi de zi şi să optăm pentru un regim de viaţă normal şi echilibrat.

Începe de azi să te hrăneşti sănătos

  O expresie pe care foarte mulţi dintre noi o cunoaştem deja prea bine este “eşti ceea ce mănânci”. 

  În momentul în care conştientizăm ce înseamnă de fapt această expresie cu siguranţă devenim capabili să lăsăm stilul de alimentaţie pe care îl aveam în urmă şi să privim înainte pentru a îmbrăţişa un stil nou, plin de sănătate.

Semne că ai probleme cu digestia

  E posibil ca în această perioadă de după sărbătorile de iarnă, zile în care suntem încă tentaţi de mâncarea ce a mai rămas prin frigider, să ne confruntăm cu probleme de digestie.