Dieta mediteraneană poate preveni diabetul

fructeDieta mediteraneană, bogată în fructe, legume, fibre şi grăsimi sănătoase, poate oferi protecţie împotriva diabetului de tipul II, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici, publicat în British Medical Journal şi preluat de BBC.

La studiu au participat peste 14.000 de voluntari spanioli, de vârste variate, care au oferit informaţii despre obiceiurile alimentare şi au fost împărţiţi în trei grupuri, în funcţie de cât de mult respectau dieta mediteraneană. Voluntarii au fost monitorizaţi timp de patru ani.

Rezultatele au indicat o scădere cu 83% a riscurilor de diabet de tipul II la persoanele care au adoptat cele mai multe reguli ale dietei mediteraneene faţă de cei din grupul care respectau cel mai puţin acest stil de viaţă.

Dieta mediteraneană, întâlnită la persoanele care locuiesc în Creta, sudul Italiei şi Grecia, este bogată în peşte, fructe şi legume, de obicei gătite cu ulei de măsline, la care adaugă regulat şi câte un pahar vin roşu. Aceste persoane practică, de asemenea, regulat, exerciţii fizice.

fructe

fructe

Dieta mediteranean?, bogat? în fructe, legume, fibre ?i gr?simi s?n?toase, poate oferi protec?ie împotriva diabetului de tipul II, potrivit unui studiu realizat de cercet?torii britanici, publicat în British Medical Journal ?i preluat de BBC.

La studiu au participat peste 14.000 de voluntari spanioli, de vârste variate, care au oferit informa?ii despre obiceiurile alimentare ?i au fost împ?r?i?i în trei grupuri, în func?ie de cât de mult respectau dieta mediteranean?. Voluntarii au fost monitoriza?i timp de patru ani.

Rezultatele au indicat o sc?dere cu 83% a riscurilor de diabet de tipul II la persoanele care au adoptat cele mai multe reguli ale dietei mediteraneene fa?? de cei din grupul care respectau cel mai pu?in acest stil de via??.

Dieta mediteranean?, întâlnit? la persoanele care locuiesc în Creta, sudul Italiei ?i Grecia, este bogat? în pe?te, fructe ?i legume, de obicei g?tite cu ulei de m?sline, la care adaug? regulat ?i câte un pahar vin ro?u. Aceste persoane practic?, de asemenea, regulat, exerci?ii fizice.

Cercet?torii au dorit s? studieze asocierea între dieta mediteranean? ?i diabet în urma unui ra?ionament logic, acela c? uleiul de m?sline îmbun?t??e?te controlul glicemiei ?i scade tensiunea arterial?. Dieta aceasta nu con?ine gr?simi animale, în timp ce consumul de alcool este moderat.

Totu?i, vârsta medie a participan?ilor la studiu a fost de 40 de ani – sub vârsta medie la care apare de obicei diabetul de tipul II, ?i din acest motiv speciali?tii spun c? mai sunt necesare studii pentru a stabili exact care este influen?a dietei mediteraneene asupra bolii.

Studiul a fost realizat de cercet?torii de la Diabetes UK, coordona?i de profesorul Iain Frame.

Studii anterioare au demonstrat dieta mediteranean? este benefic? în îmbun?t??irea calit??ii vie?ii persoanelor care sufer? de artrit? reumatoid?, în prevenirea bolilor cardiace, în reducerea riscului de deces la pacien?ii cu Alzheimner, în prevenirea astmului ?i a alergiilor.

(Visited 33 times, 1 visits today)

TG Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.