Cum să ai un decolteu apetisant

  Indiferent de mărimea lor, mari sau mici, o data cu inaintarea in vârsta sau cu traversarea situațiilor fiziologice feminine, sânii noștri au de suferit. Trecem în revista metodele prin care la ora actuală, putem să ne menținem cât mai mult timp atuurile feminine cât mai in formă.

  Întrucât sânii sunt susținuți de ligamente care în timp pot să se slăbească, toată „greutatea” revine pielii decolteului, muschilor de sub pielea gâtului ancorați la nivelul claviculelor, care trebuie tonifiați permanent.

  În plus, pielea care acoperă glanda mamara și grăsimea din jur sunt supuse stresului întinderii și revenirii in funcție de fluctuațiile de mărime ale glandei, dinaintea ciclului menstrual sau din timpul sarcinii si alăptării. La multe femei, apar vergeturi și urme ale destinderii repetate din cauza variației de volum.

 

  Decolteu apetisant – Indiferent de mărimea lor, mari sau mici, o data cu inaintarea in vârsta sau cu traversarea situaţiilor fiziologice feminine, sânii noştri au de suferit. Trecem în revista metodele prin care la ora actuală, putem să ne menţinem cât mai mult timp atuurile feminine cât mai in formă.

  Întrucât sânii sunt susţinuţi de ligamente care în timp pot să se slăbească, toată „greutatea” revine pielii decolteului, muschilor de sub pielea gâtului ancoraţi la nivelul claviculelor, care trebuie tonifiaţi permanent.

În plus, pielea care acoperă glanda mamara şi grăsimea din jur sunt supuse stresului întinderii şi revenirii in funcţie de fluctuaţiile de mărime ale glandei, dinaintea ciclului menstrual sau din timpul sarcinii si alăptării. La multe femei, apar vergeturi şi urme ale destinderii repetate din cauza variaţiei de volum.

 

 

Decolteu apetisant – Metode pentru sani frumosi

1. Diete pentru sâni frumoşi. Există alimente care stimulează glanda mamara să fie activă, cele care conţin fitoestrogeni. Un exemplu este soia. şi cele cu un conţinut mare de vitamina C ajută la refacerea colagenului din ţesuturi – citrice, kiwi, mere. La fel şi cele bogate in potasiu – banane, cereale integrale, orez integral.

Ca regulă generala, pentru a avea sâni, ten frumos si ochi luminoşi (fără pleoape umflate) trebuie să evitţm sarea în exces care determină reţinerea apei la nivelul ţesuturilor mai puţin irigate ce devin in timp lipsite de tonus.

2. Extracte naturale. Este vorba despre cele bogate în fitoestrogeni care sunt compuţi asemănători estrogenilor, cu acţiune similară în cazul în care ajung în cantităţi mici şi controlate în organism. Exemple bune sunt izofavonoidele (soia, naut, linte) şi ligninele (cereale, seminţe uleioase, alune de pădure, seminţe de in).

Uite aşa poţi avea si tu un Decolteu apetisant

(Visited 28 times, 1 visits today)

TG Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.