Consumul zilnic de iaurt poate reduce riscul apariţiei cancerului de colon

iaurtConsumul zilnic de iaurt poate reduce riscul apariţiei cancerului de colon, prin acţiunea bacteriilor lactive active existente în acest aliment, a declarat, miercuri, profesorul Radu Voiosu, medic primar hepatologie şi gastro-enterologie şi vicepreşedinte al Societăţii Române de Gastroenterologie.

Iaurtul este un aliment cu multiple beneficii în păstrarea şi promovarea sănătăţii, care derivă atât din conţinutul său nutriţional, complet şi bine echilibrat la nivelul nutrienţilor majori, cât şi din contribuţia bacteriilor lactice active (Lactobacillus Bulgaricus şi Streptococcus Thermophilus), a explicat profesorul Voiosu.

Aceste bacterii aduc consumatorilor beneficii pentru sănătate, precum ameliorarea digestiei lactozei (inclusiv pentru persoanele cu deficit de lactază), stimularea răspunsului imunitar nespecific, reducerea riscului de cancer de colon prin promovarea mecanismelor de degradare fermentative în dauna celor putrefactive. Un rol foarte important al iaurtului în dietă este menţinerea unei flore intestinale echilibrate, potrivit specialistului.

iaurt

iaurt

Consumul zilnic de iaurt poate reduce riscul apari?iei cancerului de colon, prin ac?iunea bacteriilor lactive active existente în acest aliment, a declarat, miercuri, profesorul Radu Voiosu, medic primar hepatologie ?i gastro-enterologie ?i vicepre?edinte al Societ??ii Române de Gastroenterologie.

Iaurtul este un aliment cu multiple beneficii în p?strarea ?i promovarea s?n?t??ii, care deriv? atât din con?inutul s?u nutri?ional, complet ?i bine echilibrat la nivelul nutrien?ilor majori, cât ?i din contribu?ia bacteriilor lactice active (Lactobacillus Bulgaricus ?i Streptococcus Thermophilus), a explicat profesorul Voiosu.

Aceste bacterii aduc consumatorilor beneficii pentru s?n?tate, precum ameliorarea digestiei lactozei (inclusiv pentru persoanele cu deficit de lactaz?), stimularea r?spunsului imunitar nespecific, reducerea riscului de cancer de colon prin promovarea mecanismelor de degradare fermentative în dauna celor putrefactive. Un rol foarte important al iaurtului în diet? este men?inerea unei flore intestinale echilibrate, potrivit specialistului.

Bacteriile din tulpina Bifidobacterium Animalis, prezente ca ferment de adaos, suplimentar culturii de fermentare de baz? a iaurtului, sunt cunoscute în lumea ?tiin?ific? ?i medical? pentru efectul lor de accelerare a tranzitului intestinal lent.

În acest sens, exist? o serie de studii de laborator ?i clinice, efectuate de echipe de cercetare din mai multe ??ri (între care Fran?a ?i Japonia) ?i publicate în prestigioase reviste de specialitate, care atest? efectul de ameliorare a tranzitului intestinal lent prin ingestia iaurtului ce con?ine Bifidobacterium animalis (reducere cu circa 20 la sut? a duratei tranzitului, ?i chiar mai mult, la un consum crescut de produs) ?i supravie?uirea în num?r mare a bacteriilor active asupra tranzitului intestinal, la trecerea prin tubul digestiv, pentru ca acestea s? poat? ac?iona eficient în zona segmentelor colonului, a mai spus profesorul Voiosu.

În fenomenele ce se produc asupra con?inutului intestinului gros, un rol determinant îl are flora intestinal?, ecosistem bogat, divers ?i sensibil, cu rol determinant în degradarea resturilor alimentare, dar ?i în protec?ia ?i stimularea mecanismelor fiziologice ce se petrec local. În cadrul acestui ecosistem, bacteriile lactice tipice de iaurt se integreaz? ?i contribuie la men?inerea unei flore normale ?i eficace, care se exprim? ulterior în fiziologia normal? la nivel intestinal.

Flora intestinal? este supus? ?i ea unor agresiuni, prin medicamente, alcool, alimente cu PH sc?zut, îmb?trânire natural?, care o pot dezechilibra. De aceea, este necesar? reîmprosp?tarea bacteriilor ce compun flora intestinal? prin consum frecvent de alimente ce con?in bacterii lactice în stare activ?, pentru asigurarea echilibrului global al organismului.

Reducerea duratei tranzitului intestinal (80 la sut? din durata tranzitului are loc în colon) are dou? consecin?e principale, cum ar fi scurtarea duratei disponibile pentru fenomenele degradative din intestin, fenomene poten?ial generatoare de compu?i organici toxici ?i iritan?i pentru intestin, cât ?i reducerea intervalului disponibil pentru absorb?ia intestinal? a compu?ilor organici toxici ?i iritan?i.

Prin aceasta, iaurtul contribuie la purificarea organismului (reducerea gener?rii de toxine, eliminarea mai rapid? a celor existente).

Studiile clinice efectuate pe grupuri de persoane s?n?toase au demonstrat, în mod repetat ?i la e?antioane diverse ca vârst? ?i dispunere geografic? sau stil de via?? ?i alimentar, efectul de reducere a duratei tranzitului intestinal ?i de îmbun?t??ire a confortului digestiv.

Potrivit unui studiu realizat de Compania Danone, cu sprijinul Societ??ii Române de Gastroenterologie ?i Hepatologie, în România, 67 la sut? dintre femei acuz? frecvent simptome de balonare, 26,3 la sut?, senza?ie de greutate în abdomen, ?i 21,8 la sut?, tranzit intestinal lent.

Studiul s-a desf??urat în ?ase mari ora?e din România: Bucure?ti, Cluj, Bra?ov, Timi?oara, Craiova ?i Constan?a. În timpul studiului, 106 medici de familie au selectat 767 responden?i cu tulbur?ri func?ionale digestive.

La studiu au participat atât femei, cât ?i b?rba?i, împ?r?i?i pe grupe de vârst?, cuprinse între 18 ?i 70 de ani. Ace?tia au consumat câte o por?ie de iaurt Activia pe zi, timp de 14 zile consecutiv, iar evaluarea s-a f?cut în baza a dou? chestionare, pe care responden?ii le-au completat înainte ?i dup? perioada de consum.

Conform rezultatelor, 89 la sut? dintre responden?i au recunoscut beneficiile iaurtului asupra organismului. Astfel, dup? dou? s?pt?mâni de consum zilnic de iaurt, 80 la sut? dintre ei au spus c? tranzitul intestinal s-a îmbun?t??it, 65 la sut? au declarat c? n-au mai avut senza?ie de balonare, aproximativ acela?i procent înregistrându-se ?i în cazul reducerii durerilor abdominale.

(Visited 43 times, 1 visits today)

TG Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.