Comertul mondial cu haine second hand

Comerțul la nivel mondial al hainelor second hand are o istorie îndelungată. Până în secolul al XIX-lea achiziționarea lor de la magazinele second hand era singura posibilitate de a avea haine ,,noi”. Dar după industrializare a început producția în masă a hainelor iar veniturile au crescut și ele iar atunci achiziționarea de haine noi nu a mai fost așa o problemă mare întrucât oricine începea să îți permită să îți cumpere cel puțin o singură piesă vestimentară nouă.

După cel de-al doilea război mondial oamenii devin mult mai responsabili față de mediu iar aceste magazine încep să ocupe un loc respectabil printre celelalte tipuri de magazine. Acest lucru se datorează și faptului că problemele cu mediul înconjurător devin mai proeminente și sunt necesare a se lua măsuri pentru a încetini măcar avântul pe care l-au luat aceste probleme.

Popularizarea hainelor second hand se datorează în mare parte și dezvoltării internetului unde încep să apară din ce în ce mai multe magazine online. Pe lângă acest lucru, pe internet prin intermediul forumurilor sau rețelelor de socializare acest concept este promovat din ce în ce mai mult.

 

Magazinele second hand o afacere profitabilă

 

Beneficiile pe care le aduc cu sine comercializarea unor asemenea haine nu sunt rezervate numai clienților ci și antreprenorii care își deschid chiar și un magazin mic la parterul unui bloc se bucură de o afacere înfloritoare.

La inceput aceste haine second hand erau utilizate mai mult pentru acțiuni umanitare organizate de Armata Salvării sau alte asemenea organizații, dar, în ziua de astăzi sunt mai mult magazine care de obicei donează o parte din profit anumitor cauze caritabile. Aceste haine au devenit o alegere potrivită și din cauza situației economice cu care ne confruntăm așadar în schimbul unei sume modice putem sa fim originali și unici.

 

Un bun motiv pentru a susține reciclarea și sustenabilitatea

 

Cu siguranță atunci când vine vorba despre magazinele second hand putem să vorbim despre reciclare și sustenabilitate. Până la urmă acest lucru stă la baza întregului concept.

Ideea de durabilitate și ecologism a fost cea care a contribuit într-o măsura destul de mare asupra la acest concept dar și faptul că oamenii au început să devină mai conștienți cu privire la controlul costurilor pe care le au în general.

Ca societate care se bazează mai mult pe consum nu putem spune decât că ne bucurăm pentru că aceste magazine cu haine second hand au început să ia așa un avânt considerabil și că oamenii au început să cumpere fără a mai avea prejudecăți. Dacă acest obicei de a cumpăra de la second hand a devenit o moda atunci noi susținem aceasta modă.

Așadar a cumpăra haine second hand este o idee bună de reciclare și dacă sunteți axați pe această idee atunci de ce nu ați începe chiar cu hainele dumneavoastră?

 

Cateva date despre noi

 

Toate hainele second hand pe care le importăm și le distribuim către magazine sunt atent selecționate, sigure și nu prezintă deteriorări majore. Cele care nu se califică pentru acest lucru sunt reciclate și create alte lucruri din ele.

Noi susținem ideea aceasta de reciclare și nimic din ceea ce folosim nu trebuie să se piardă. Așadar vă așteptăm comenzile cu interes și de abia așteptăm să devenim furnizorul dumnevoastră de încredere.

și de abia așteptăm să devenim furnizorul dumnevoastră de încredere.            

(Visited 74 times, 1 visits today)

TG Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.