Aspirina poate ajuta la prevenirea atacurilor de cord

aspirinaBărbaţii şi femeile de vârstă mijlocie care iau câte o aspirină în fiecare zi sunt mai puţin supuşi riscurilor de atac de cord decât persoanele de aceeaşi vârstă care nu fac acest lucru, informează BBC News Online.

Potrivit unui studiu realizat la Universităţile Nottingham şi Sheffield, ale cărui rezultate au fost publicate în revista Heart, aspirina previne apariţia cheagurilor în interiorul vaselor de sânge, în condiţiile în care atacurile de cord sunt, de cele mai multe ori, determinate de blocarea venelor sau arterelor cu cheaguri de sânge.

Studiul a fost realizat cu ajutorul a 12.000 de pacienţi, cercetătorii stabilind că bărbaţii cu vârste de peste 48 de ani şi femeile cu vârste de peste 57 de ani au de beneficiat de pe urma aspirinei zilnice.

British Heart Foundation a precizat că sunt necesare analize suplimentare înainte ca tratamentul să poată fi recomandat publicului.

aspirina

aspirina

B?rba?ii ?i femeile de vârst? mijlocie care iau câte o aspirin? în fiecare zi sunt mai pu?in supu?i riscurilor de atac de cord decât persoanele de aceea?i vârst? care nu fac acest lucru, informeaz? BBC News Online.

Potrivit unui studiu realizat la Universit??ile Nottingham ?i Sheffield, ale c?rui rezultate au fost publicate în revista Heart, aspirina previne apari?ia cheagurilor în interiorul vaselor de sânge, în condi?iile în care atacurile de cord sunt, de cele mai multe ori, determinate de blocarea venelor sau arterelor cu cheaguri de sânge.

Studiul a fost realizat cu ajutorul a 12.000 de pacien?i, cercet?torii stabilind c? b?rba?ii cu vârste de peste 48 de ani ?i femeile cu vârste de peste 57 de ani au de beneficiat de pe urma aspirinei zilnice.

British Heart Foundation a precizat c? sunt necesare analize suplimentare înainte ca tratamentul s? poat? fi recomandat publicului.

Studiul a fost realizat pe 12.000 de persoane cu vârste de 30 – 75 ?i a indicat c? vârsta de 47 de ani la b?rba?i ?i 58 de ani la femei este momentul în care ace?tia sunt expu?i la boli coronariene.

Administrarea zilnic? a aspirinei nu este recomandat?, potrivit cercet?torilor, persoanelor care sufer? de diabet, deoarece acestea sunt expuse la riscuri mai mari de atac de cord. În plus, la persoanele de peste 75 de ani, decizia de a lua sau nu o aspirin? pe zi trebuie luat? pe baze individuale, pentru c? exist? riscul de hemoragie.

Coordonatorul studiului. Iskandar Idris, lector al Universit??ii din Sheffield, a precizat c? prescrierea aspirinei persoanelor de vârst? mijlocie reprezint? o op?iune. „Decizia final? de administrare a aspirinei trebuie luat? îns?, în final, în urma discu?iilor cu un specialist în probleme de s?n?tate”, a spus el.

(Visited 45 times, 1 visits today)

TG Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.