Cei care au pasiunea fitnessului în sânge o stiu deja, dar o spunem si celor care sunt novice în exerciţii fizice: o muzică potrivită vă poate ajuta să alergaţi si să faceţi exerciţii mai usor. O echipă condusă de Costas Karageorghis, de la Brunel University din Londra, a căutat o formulă pentru a găsi bucata muzicală perfectă pentru un antrenament. Graţie notelor, rezistenţa fizică a subiecţilor a crescut cu 15 sau chiar 20 la sută. Pentru orice tip de antrenament există un fundal muzical adecvat, ţinând cont de ritm, tempo si muzicalitate. Melodiile potrivite pentru antrenament sunt cele care au între 120 si 140 de bătăi pe minut, cum ar fi “I like the way you move” a trupei Bodyrockers, “Mercy” a lui Duffy sau bucăţi clasice de la Queen - “Don’t stop me now” sau Abba - “Dancing Queen”. Muzica potrivită nu ajută doar la a avea o rezistenţă fizică crescută, ci creste si plăcerea de a face miscare. Din contră, dacă muzica nu este potrivită, cum ar fi anumite bucăţi de grunge, punk sau rock lent, ea poate avea efectul unui bumerang asupra centrilor miscării. De asemenea, nu este indicat să ascultaţi radioul atunci când vreţi să vă antrenaţi, pentru că, pe unde, genurile muzicale alternează.



